KPMG promoveaza doi noi parteneri in Romania
Marti, 01 Octombrie 2019

Credit: KPMG Romania

Gabriel Mihai Tanase (stanga) , Partener Technology & Cyber Security, si Horatiu Mihali (dreapta), Partener Audit, se alatura de la 1 octombrie echipei de parteneri a KPMG in Romania, anunta compania.

Shpejtesakt. Info

KPMG promoveaza doi noi parteneri in Romania. Gabriel Mihai Tanase (stanga) , Partener Technology & Cyber Security, si Horatiu Mihali(dreapta), Partener Audit, se alatura de la 1 octombrie echipei de parteneri a KPMG in Romania, anunta compania.

Potrivit informarii, noile promovari anuntate de KPMG in Romania reflecta increderea in succesul mediului de afaceri din Romania si in abilitatile lui Gabriel si Horatiu de a transforma noile provocari in oportunitati pentru clientii nostri.

Horatiu Mihali, Partener Audit, este coordonatorul biroului KPMG in Cluj Napoca, avand peste 15 ani de experienta profesionala in gestionarea auditurilor pentru numeroase companii romanesti, precum si pentru grupuri internationale, preponderent bazate in Transilvania. Horatiu a avut un rol semnificativ in dezvoltarea rapida a biroului din Cluj, care s-a mutat recent intr-un spatiu nou, reflectand increderea KPMG in acest oras, un centru de afaceri cu o importanta crescanda pentru mediul de afaceri din Romania.

Pe parcursul carierei sale a fost implicat, pe langa proiecte de audit financiar, in misiuni de auditare a sistemelor informatice, de revizuire a implementarii unor solutii ERP si de optimizare a sistemelor de control intern. De asemenea, Horatiu are experienta in tranzactii pe piata de capital din SUA, participand in calitate de auditor la listarea unei companii straine pe bursa din New York. Este un membru activ al comunitatii de afaceri clujene, fiind implicat in activitati de sprijinire a noilor investitorilor straini si a mediului universitar. Horatiu a absolvit Universitatea Tehnica din Cluj Napoca si este membru al ACCA si CAFR.


“Intr-un mediu de afaceri care se schimba intr-un ritm mai accelerat ca oricand sub presiunea tehnologiilor disruptive, rolul auditorilor devine din ce in ce mai important pentru a ajuta organizatia sa inteleaga si sa gestioneze riscurile cu care se confrunta in noua economie globala, sa obtina rezultatele asteptate si sa continue sa inoveze pentru a obtine valoare adaugata,” explica Horatiu. „Sunt increzator in continua evolutie a Clujului si a Transilvaniei si ca firma isi va continua dezvoltarea, oferind servicii de inalta calitate clientilor nostri,” a adaugat el. 

Cu peste 17 ani de experienta in KPMG, Gabriel Mihai Tanase, Partener, Technology & Cyber Security, este responsabil pentru serviciile KPMG de Tehnologie si Securitate Cibernetica, printre cele mai dinamice si complexe domenii din Romania. Gabriel a coordonat proiecte in toate sectoarele industriale, inclusiv in telecomunicatii si finante, pentru companii si grupuri nationale si internationale, precum si intern, in KPMG in Romania, ca Director IT si responsabil cu securitatea cibernetica. Gabriel detine mai multe certificari specializate in domeniu, inclusiv CISA, ca membru in ISACA, dar si alte certificari tehnice in aria sa de expertiza, fiind unul dintre cei mai apreciati specialisti din Romania.

“In contextul provocarilor lansate de noile tehnologii, precum inteligenta artificiala, robotizarea si automatizarea proceselor de afaceri, dar si sub spectrul amenintarilor cibernetice generate de prezenta crescanda a tehnologiei in toate aspectele personale si profesionale, experienta si know-how-ul acumulate sunt esentiale pentru continuarea dezvoltarii liniei specializate din Consultanta in Afaceri, dar si pentru lansarea de noi servicii specializate. In acest mediu in continua evolutie, in care flexibilitatea si reactia rapida la schimbare sunt extrem de importante pentru clientii nostri, sunt incantat sa coordonez o echipa foarte bine pregatita, alaturi de care vom continua sa transformam provocarile in oportunitati”, a afirmat Gabriel.

Ramona Jurubita, Country Managing Partner, KPMG in Romania, adauga: “Promovarile anuntate astazi reflecta efortul, pasiunea si realizarile lui Gabriel si Horatiu, precum si angajamentul KPMG in Romania de sustinere a inovatiei si performantei. Ii felicit pentru succesul lor si sunt convinsa ca vor continua sa transforme extraordinarul in valoare adaugata pentru afacerile clientilor nostri astfel incat sa ramanem alegerea clara pentru ei si pentru oamenii nostri„.

KPMG este o retea internationala de firme membre care furnizeaza servicii de Audit, Consultanta fiscala si Consultanta in afaceri in 153 de tari, avand 207.000 de profesionisti in toata lumea. Firmele membre independente din reteaua KPMG sunt afiliate la KPMG International Cooperative („KPMG International”), o entitate elvetiana. Fiecare firma membra a retelei KPMG reprezinta o entitate distincta si separata din punct de vedere juridic.

In Romania si Moldova, KPMG are 6 birouri localizate in Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi, Timisoara si Chisinau.


PUBLICITATE: